10 minute pentru a face un cosulet de Pasti

paper easter basket finished
Cred că ți-am mai zis, dar am o pasiune pentru hârtie/carton, nu doresc să mă repet, însă în articolul de azi îţi voi arăta cum să faci un coşuleţ de Paşti din…..ghiceşte….. hârtie 😀
Am vrut neapărat să-ţi arăt cum se face acest coşuleţ, fiindcă este foarte simplu şi în câteva minute l-ai şi făcut. Dar, gata cu vorba, porneşte cronometru să vedem cât îţi ia să faci un astfel de coşuleţ.

Ai nevoie de:
– carton colorat 15 cm x 15cm
– creion
– liniar
– foarfecă
– 2 pioneze sau lipici
paper-easter-basket-step-1-tile1. Ia liniarul, creionul şi măsoară, astfel încât să obţii 9 pătrate egale, practic împărţi laturile pătratului la 3. Dacă nu dispui de liniar şi creion, atunci poţi să îndoi hârtia în trei pentru a obţine pătrăţele respective.
2. După ce ai obţinut pătrăţelele mai mici, taie de-a lungul liniei două pătrate opuse până la pătratul din mijloc (vezi imaginea).
3. Ridică partea stânga şi dreapta până ajung să se unească colţurile pătratelor. Lipeşte-le sau pune nişte pioneze.
4. Taie o bucată de carton mai îngustă şi lungă pentru a forma mânerul coşuleţului şi apoi ataşează-l.
Şi AI TERMINAT!
Ai obţinut un coşuleţ foarte drăguţ în mai puţin de 10 minute.Îl poţi accesoriza şi personaliza în funcţie de preferinţele tale. Lasă imaginaţia să zboare şi creează coşuleţe drăguţe pentru a le umple cu multe bunătăţi.

Îl poţi folosi pentru a pune copiilor cadoul de iepuraş, pentru a face un cadou cuiva drag, pentru a pune ouăle de Paşti sau chiar poţi pune cozonaci, doar că va trebui să-l faci mai mare.

Te provoc la o părere!

Ţie cât timp ţi-ar lua să faci un astfel de coş?

Pentru ce l-ai folosi acest coşuleţ foarte drăguţ şi uşor de făcut?


Lasă-mi părerea ta mai jos şi trimite-mi poze cu coşuleţul tău pe crisfesthandmade@yahoo.com că să vadă lumea cât de iscusit/ă eşti.


P.s În acest articol ţi-am arătat cum să faci un coşuleţ, în articolul viitor te voi învăţa cum să decorezi ouăle de Paşti 
într-un mod cât mai creativ.

Posted in Blog and tagged .

6 Comments

  1. Pingback: Crisfest

    • Marcela este foarte usor ai putina rabdare si citeste cu atentie pasii si incearca din nou. Sunt sigura ca vei reusi. Trimite-mi o poza cu cosuletul tau pentru ca vreau sa adaug poza cu creatia ta la sectia iscusitiilor.Mersi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *