Cum sa faci o morisca de vant

Photo0526Deşi se scot în evidenţă doar lucrurile rele din România şi cele bune sunt mai puţin apreciate, din proprie experienţă pot confirma că totuşi nu e chiar aşa de rău cum pare.( În alte ţări mamele stau cu copii lor până la 6 luni şi apoi sunt nevoite să se întoarcă la lucru, aşadar în ţara noastră mamele sunt norocoase că pot să se bucure de copii lor până la vârsta de 2 ani).

Înainte cu câţiva ani am avut oportunitatea de a rămâne în străinătate şi totuşi m-am întors în România (dacă rămâneam nu mai citeai acest articol :-p) pentru că ştiu că am potenţial şi pot reuşi şi aici să am o viaţă decentă. Depinde doar de tine cum îţi faci viaţa, nu de sistem, nu de guvern, ci doar de TINE.

Într-adevăr în străinătate poţi câştiga mai mulţi bani, însă tot legumele şi fructele nostre sunt mai gustoase, atracţiile turistice sunt unice, brânzeturile şi vinurile noastre sunt mai faimoase, distracţie este mai mare, fetele sunt mai frumoase :-p şi multe alte motive pentru care România este minunată.

E nevoie să vezi aceste lucruri minunate din ţara noastră!

Majoritatea românilor plecaţi dincolo s-ar întoarce oricând dacă condiţiile de lucru ar fi aceleaşi.

Există foarte mulţi oameni ce au crezut în ei și au reuşit în România pornind de la zero şi totuşi au rămas aici, pentru că vor să facă o Românie mai bună.

Fiecare individ în parte contribuie la bunul mers al ţării. Noi suntem România!

Hai să schimbăm sistemul începând cu noi înşine!

Pentru că sunt o patrioată am făcut un tutorial în care îţi voi arăta cum să faci o morişca de vânt în culorile naţionale.

Am ales-o că fiind un simbol al schimbării în care renunţăm să ne mai luptăm cu morile de vânt, ci le construim.

Deci hai să construim o Românie mai bună!

Ai nevoie de:

– Hârtie colorată – roşu, galben, albastru
– Un beţişor de frigărui
– Foarfecă
– Lipici mai rezistent
– Banda dublu adeziva

1. Ia hârtia colorată şi decupează 3 pătrate – roşu, galben şi albastru.

Photo0507
2. Ia primul pătrat şi îndoaie-l pe cele două diagonale.

Photo0508-tile
3. Marchează cu creionul mijlocul pătratului.

Photo0513
4. Taie pe dungile îndoite până aproape de mijloc, obţinând patru triunghiuri cu vârful în jos, spre mijloc.
Photo0514

5. Pune lipici în mijlocul pătratului.

Photo0516
6. Ia pătratul, îndoaie și lipește la mijloc colţul din dreapta sau stânga al fiecărui triunghi, care vrei tu.

Photo0517-tile

8. Repetă aceiaşi paşi pentru celelalte două pătrate rămase, galben și albastru.

Photo0526
9. Lipește cele trei morişti într-un singură, una peste alta.

Photo0528
10. Lipește pe spate o bucățică de bandă dublu adezivă.

Photo0529
11. Pune bețișorul pe bandă si mai adaugă încă o bucățică peste el.

Photo0530

 

 

 

 

 

 

Photo0531

Și AI TERMINAT!

Photo0540

Poţi să faci mai multe şi să le dăruieşti prietenilor tăi.

Mergi cu ele, în semn de susţinere, la manifestările organizate de oraşul tău şi sărbătoreşte această zi specială pentru care mii de oameni au luptat şi au crezut în în visul lor.

Tu ce părere ai despre această ţară ?

Crezi în ea?

Ce părere ai despre simbolul pe care l-am ales?

Începe schimbarea prin a-ţi exprima părerea în chenarul de mai jos.:-)

P.s Această morișcă nu se învârte, dacă dorești să acest lucru fixează o pioneză.

Posted in Blog and tagged .

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.