Cum sa faci un colier impletit cu nod marinaresc ( Carrick bend)

colier impletit cu nod marinarescSăptămâna trecută am ţinut un atelier gratuit, în care am transformat un tricou într-un colier. La atelier am învăţat participantele cum să facă un nod marinăresc ( nodul Carrick bend) care ne a dat ceva de furcă şi le-a provocate pe fete să se ambiţioneze să-l facă chiar dacă nu a ieşit din prima. Scopul atelierul a fost de a creea bună dispoziţie, de a încerca ceva nou, de a ieşi din cotidian şi le introduce puţin în lumea handmade.
Scopul acestui tutorial este de a-ţi arăta cum să faci coliere folosind această tehnică a nodului Carrick.
Mai jos ai imagini şi paşii cum să realizezi acest colier.
Am făcut tutorialul cu şnururi pentru a se vedea foarte clar cum se face, însă poţi face şi dintr-un tricou pe care îl tai în fâşii de 1-2 degete grosime, după care le întinzi, tragi de ele să se ruleze şi apoi faci paşii descrişi.Ai nevoie de:

– 3 fire de şnur de 60-70 cm de culoare crem
– 3 fire de şnur de 60-70 cm de culoare vede
– foarfecă

colier impletit cu nod marinaresc

1. Ia cele trei fire de şnur crem şi aşează-le ca în imaginea de mai jos.

colier impletit cu nod marinaresc
2. Introdu cele trei fire de şnur verde sub bucla de şnururi crem.
colier impletit cu nod marinaresc
3. Mergi cu capătul şnururilor verzi şi pune-l deasupra şnururilor crem.
colier impletit cu nod marinaresc
4. Continuă şi pune dedesubt.
colier impletit cu nod marinaresc
5. Apoi deasupra.
colier impletit cu nod marinaresc
6. Dedesubt.
colier impletit cu nod marinaresc
7. Deasupra.
colier impletit cu nod marinaresc
8. Dup
ă  ce ai obţinut nodul trage de fire ca să se adune şi să se contureze cât mai bine nodul.
colier impletit cu nod marinaresc
9. Ia cele 6 fire de şnur verde, grupează-le câte două şi apoi împleteşte-le în trei.
colier impletit cu nod marinaresc
colier impletit cu nod marinaresc
10. Procedează la fel şi cu partea de şnururi crem.
11. Când ajungi mai sus ia un singur şnur şi fă un nod care să le cuprindă şi pe celelalte. Procedează la fel şi cu celelalte fire rămase.
colier impletit cu nod marinaresc
colier impletit cu nod marinaresc
colier impletit cu nod marinaresc
12. Lasă firul de şnur cel mai lung şi pe celelalte taie-le. Procedează la fel şi cu cealaltă parte.
colier impletit cu nod marinaresc
colier impletit cu nod marinaresc

Şi gata AI TERMINAT!Ai obţinut un frumos colier marinăresc din şnururi de saten.

colier impletit cu nod marinaresc

Lasă-ţi imaginaţia şi creativitatea să-şi facă treaba şi creează coliere personalizate, colorate, în funcţie de preferinţele tale, asortate cu hainele tale. Poţi folosi şnururi de şiret, fâşii de tricou cum am făcut la atelier, şnururi de piele sau orice şnur găseşti la o mercerie.

Dacă vrei să faci un colier mai gros poţi folosi mai multe şnururi deodată mai mult de trei, iar după ce ai făcut nodul poţi împleti în 4, 5, etc.Ai ideea şi paşii restul depinde de tine cum ştii să le combini şi să creezi coliere deosebite.

Fă-ţi şi un set întreg, colier, brăţară şi cercei ( doar nodul ), testează şi tu această idee!

Sunt curioasă din ce ţi-ai face acest colier şi ce culori ai folosi?

Lasă-mi părerea ta în chenarul de sub articol, mă energizează atunci când o citesc. 🙂

P.s AICI ai poze de la atelierul “Recreează frumuseţea din tine”  2014, unde am transformat un tricou într-un colier folosind nodul descris mai sus.

 

Posted in Blog and tagged , , , .

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *