Cum sa faci un tort din scutece

how-to-make-a-diaper-cake-diyAm fost la sora mea care de curând a născut o fetiţă foarte norocoasă şi iubită pentru că a primit din partea unor prieteni buni un tort foarte frumos realizat din scutece şi accesorii pentru bebe. Nu s-a bucurat fetiţa, cât ne-am minunat noi adulţii văzând un asemenea tort. Eu una cel puţin nu mă puteam dezlipi de el, tot îl studiam şi încercam să-mi dau seama cum a fost făcut. Am rezistat până au plecat musafirii şi am rugat-o pe sora-mea să mă lase să văd cum a fost realizat. A bombănit ea ceva, însă am convins-o şi l-am desfăcut, am văzut cum este făcut şi mi-am zis că acest lucru trebuie împărtăşit imediat. Astfel că am realizat şi acest tutorial ca să faci şi tu o bucurie unei mame şi bebeluşului ei.
Este foarte simplu de făcut!
Iată de ce ai nevoie:

– 60 de scutece
– 70 de gume elastice
– sulul de la prosoapele de bucătărie din hârtie
– panglică lată – două culori
– accesorii pentru bebe

1. Ia scutecele şi rulează-le cât mai drept pentru ca suprafaţa tortului să fie netedă. Desenul de pe scutec să fie în interior.

DSC_4692-tile
2. Prinde fiecare scutec cu o gumă elastică.
DSC_4691
3. Ia sulul de hârtie aşează-l în poziţie verticală şi pune un elastic.
DSC_4695
4. Aşează 6-7 scutece rulate lângă sulul din hârtie, în interiorul elasticului. 
DSC_4697-tile
5. Adaugă încă un elastic peste scutecele aşezate şi pune în interiorul lui scutecele rulate de jur împrejur, cca 12-13. 
DSC_4704-horz
6. Mai adaugă încă un elastic mai mare, mai larg şi un rând de scutece, cca 18-20.
DSC_4708-horz
7. Adaugă un elastic deasupra scuteceleor aşezate şi începe din nou să pui scutece în interiorul acestuia. Dacă nivelul de jos a avut trei rânduri, al doilea va avea doar două rânduri de scutece.
DSC_4714-horz
8. La nivelul de sus pentru a acoperi gaura sulului introdu un scutec şi apoi începe să pui un rând de scutece rulate la fel cum ai făcut anterior.
DSC_4723-horz
9. Ai obţinut un tort din scutece! Decorează-l cu panglică, care o vei lega de jur împrejur la fiecare nivel, apoi poţi ataşa diverse accesorii pentru bebe: păpucei, suzete, produse specifice pentru băiţă, creme, jucării, orice vrei să dăruieşti bebeluşului.
DSC_4726DSC_4756
Şi gata AI TERMINAT!

Ai obţinut un tort excepţional şi foarte folositor!

Este un mod inedit de a oferi cadouri unui bebeluş! Mama cu siguranţă va rămâne foarte surprinsă şi îşi va aduce aminte de acest cadou: “Ooo….da, când s-a născut iubirea mea mică a primit un tort superb şi imens de scutece!”

În cazul în care năşeşti un nou-născut, acesta poate fi un cadou perfect şi vei rămâne mereu în inima mamei.

Este pur şi simplu o idee superbă şi ingenioasă de a face cadouri!

Poţi să-l personalizezi şi să înlocuieşti scutecele cu hăinuţe pe care le rulezi. Ai văzut cum se face tortul, restul depinde de imaginaţia şi creativitatea ta.

Îţi este de folos acest articol?

Ai în preajma ta bebeluşi?

Lasă-mi te rog părerea ta în chenarul de mai jos.

P.s În decembrie te aşteaptă multe tutoriale specifice Crăcinului şi plus o surpriză!

Posted in Blog and tagged , .

9 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.