Cum sa faci aluat de joaca acasa

pomisori001Aseară m-am întâlnit cu o prietenă dragă şi discutând noi aşa am adus vorba şi de copii, ea întrebându-mă ce mai face prinţişorul meu şi i-am spus că am ajuns la faza în care se uită doar la desene altceva nu prea mai vrea. Mi-a recomandat ca mai mult de 30 de minute să nu îl las să se uite la televizor sau calculator, desene etc. pentru că deja devine nociv pentru el. Aparent crezi că nu are efecte, însă faptul că ei au acces necontrolat la o cantitate mare de informaţii suprasolicită creierul şi mai târziu apar probleme de atenţie, agitaţie, nerăbdare.

Continue reading

Te provoc la joaca incalcita!

twister-1Acum mai mult timp în urmă am văzut o reclamă cu un joc în care erau implicate 4 persoane, aşezaţi pe o pânză cu mai multe buline colorate şi fiecare aveau câte o poziţie ciudată fiindcă încercau să pună, fie mâna sau piciorul pe o bulină colorată. Jocul se numeşte TWISTER şi este foarte distractiv, dar îţi solicită flexibilitatea mâinilor şi picioarelor.
Deoarece vara se cam lasă aşteptată şi vremea e urâtă şi ploioasă m-am gândit că e momentul potrivit să-mi creez propriul meu joc de „încâlceală” cu îl numesc eu.