Te provoc la joaca incalcita!

twister-1Acum mai mult timp în urmă am văzut o reclamă cu un joc în care erau implicate 4 persoane, aşezaţi pe o pânză cu mai multe buline colorate şi fiecare aveau câte o poziţie ciudată fiindcă încercau să pună, fie mâna sau piciorul pe o bulină colorată. Jocul se numeşte TWISTER şi este foarte distractiv, dar îţi solicită flexibilitatea mâinilor şi picioarelor.
Deoarece vara se cam lasă aşteptată şi vremea e urâtă şi ploioasă m-am gândit că e momentul potrivit să-mi creez propriul meu joc de “încâlceală” cu îl numesc eu.

Dar mai întâi vreau să te lămuresc exact cum stă treaba cu acest joc. * Se joacă în 2 până la 4 jucători, însă cu cât sunt mai mulţi participanţi, cu atât jocul devine mai distractiv;
     * Jocul este alcătuit dintr-o coală de hârtie sau carton, pânză etc. care stă întinsă pe podea şi care conţine 24 de cercuri dispuse liniar: 6 culoare roşie, 6 culoare galbenă, 6 culoare albastră şi 6 culoare verde;
     * Jocul conţine şi o bucată de carton pătrată – planşetă de joc, împărţită în 4 cadrane şi fiecare cadran la rândul lui este împărţit în patru culori  (roşu, galben, albastru şi verde). Fiecare cadran este reprezentat pe rând de: piciorul stâng, piciorul drept, mâna stânga, mâna dreapta;
     * De acest carton este ataşat un ac de carton sau plastic care indică mutările şi care va fi învârtit pentru fiecare mişcare de un arbitru;
     * Fiecărei secţiuni din cadran îi corespunde următoarea mişcare pe care jucătorii trebuie să o facă. De exemplu: la strigarea: picior stâng pe verde toţi jucătorii se vor răsuci astfel încât să pună piciorul stâng pe o bulină verde;
     * Jocul continuă astfel până când un singur jucător va rămâne în picioare acela fiind deci şi câştigătorul;
     * Jucătorii nu au voie să atingă solul cu genunchii, cu coatele sau cu fundul. Acest lucru face defapt jocul mult mai dificil. Uneori este nevoie ca un jucător să meargă prin jurul piciorului altui jucător pentru a atinge o anume culoare. Cu cât jocul avansează mai mult cu atât devine mai greu şi mai încurcat şi cu cât sunt mai mulţi jucători cu atât devine mai interesant şi mai distractiv.

Ultimul care rămâne în picioare câştigă!

LET’S PLAY! Să ne facem propriul nostru JOC.

Ai nevoie de:

– 24 coli de hârtie colorată A4 ( 6 coli roşii, 6 coli galbene, 6 coli verzi, 6 coli albastre )
– o coală mare de hârtie 100x140cm
– un carton alb A4
– lipici
– foarfecă
– cariocă neagră
– liniar

IMG_20130606_154819
1. Ia o coală şi desenează pe ea un cerc cât mai mare şi apoi decupează-l. Bravooo! Ai obţinut prima bulină colorată! Acum foloseşte-te de ea pentru a decupa toate colile de hârtie colorată și pentru a obţine celelalte 23 de buline. Pentru a-ţi fi mai uşor decupează mai multe buline deodată.
IMG_20130606_155554
2. Ia coala de hârtie sau poţi folosi 2 planșe de carton mai mare cum am avut eu. Întinde-o pe jos şi începe să aranjezi bulinele, câte un rând din fiecare culoare-vezi imaginea.
IMG_20130606_160138
3. După ce le-ai aranjat lipeşte-le pe coală sau carton şi ai terminat cu planşa de joc. Dar stai că mai avem ceva de făcut!
4. Ia cartonul cel alb şi decupează-l astfel încât să obţii un pătrat mare din care vom creea planşetă de joc.
5. Ia patratul si cu carioca trasează o linie orizontală şi una verticală pe mijlocul acestuia. Apoi trasează diagonalele încât să obţii în total 16 triunghiuri ascutite. Dacă te uiţi atent în fiecare cadran e nevoie să ai patru triunghiuri ascuţite. Acum facem şi puţină geometrie. :-p
IMG_20130606_173813
6. După ce ai desenat planşetă de joc, din hârtia colorată rămasă decupează triunghiuri din fiecare culoare şi lipeşte-le pe această planşetă, astfel că în fiecare cadran e nevoie să ai 4 culori. Ai grijă cum le lipeşti, culorile trebuie să alterneze, să nu ai două triunghiuri de aceiaşi culoare una lângă alta, ghidează-te după imagine.
7. După ce ai obţinut planşeta colorată decupează din nou nişte triunghiuri şi lipeşte-le în colțurile acesteia și în fiecare colţ scrie : mâna stânga, mâna dreapta, picior stâng, picior drept.
IMG_20130606_205755
8. Ia partea de carton alb rămasă, desenează un triunghi ascuţit, pentru că din el vom face acul indicator şi decupează-l. Îţi recomand să decupezi 2 astfel de triunghiuri şi să le lipeşti între ele, pentru a fi mai rigid, doar în cazul în care cartonul nu este foarte gros.
2013-06-06 18.37.402013-06-06 18.40.04
9. Ia o pioneză şi plasează-o în mijlocul planşetei de joc însă pe partea albă, necolorată.
IMG_20130606_204816
10. Întoarce planşeta şi pune acul indicator în pioneză. Am procedat astfel pentru că în acest mod acul se va învârti cu uşurinţă. Pentru a arăta mai bine am decupat o mică bulină albă şi am pus-o peste acul indicator.
IMG_20130606_204840IMG_20130606_204829
Şi AI TERMINAT!
IMG_20130606_204935
Ţi-ai făcut singură jocul denumit “TWISTER”. Nu a fost chiar aşa de greu, nu?Acum sunaţi-o prietenii cei mai buni şi cheamă-i la o “încâlceală de mâini şi picioare” sau provoacă-l pe partenerul tău la joacă. :-))

Sunt sigură că te vei distra de minune şi cu copii tăi care se vor îndrăgosti pe loc de acest joc!

Înainte să începi acest joc, spune-mi te rog dacă ai mai jucat această “încâlceală” sau cel puţin ai auzit de jocul “Twister”?

Mai vreau să ştiu şi cum ţi se pare această idee antiplictiseală?

Testezi şi tu acest JOC?

P.s. Înainte să începi acest joc fă nişte exerciţii fizice uşoare de încălzire pentru a fi cât mai flexibil, doar vrei să FII CÂŞTIGĂTOR!

Posted in Blog and tagged , , .

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *